Archive

Author Archive

Un an de când a fost eliberat Ilie Cazac

October 30, 2012 Leave a comment

Adresare către presă, autorități și societate

Astăzi se împlinește un an de la eliberarea deținutului politic Ilie Cazac din închisorile de la Tiraspol.

După 20 de luni de detenție, Ilie Cazac a fost eliberat în urma presiunile internaționale asupra regimului de la Tiraspol precum și a eforturilor Guvernului de la Chișinău.

Eu, Stela Surchicean, mama lui Ilie Cazac, vreau să le mulțumesc din suflet tuturor celor care și-au adus aportul la eliberarea fiului meu.

Mulțumesc premierului Vlad Filat pentru că s-a implicat cu toate forțele și se implică în continuare în alte cazuri ce țin de nelegiuirile din stânga Nistrului.

La fel, îi mulțumesc și ex- vicepremierului pentru reintegrare, Victor Osipov, care, abia acum am înțeles cîte runde aprige a avut cu adversarul său Iastrebceac. Dar și pe actualul responsabil de reintegrare, Eugen Carpov, care ne-a ajutat mult.

Un mare aport la eliberarea fiului meu l-a avut organizația neguvernamentală “Promo-Lex”, care a jucat un rol de stimulator a tuturor acțiunilor ce vizau cazul lui Ilie. Anume ,,Promo- Lex” a sensibilizat atât societatea, cât și organismele internaționale, motivând chiar și opoziția comunistă să se implice destul de eficient.

Eliberarea fiului meu reprezintă un semn clar că regimul de la Tiraspol poate fi influențat iar oamenii de acolo pot conta pe susținere.

 

Categories: 1

Tănase și Godea- piese de șah în mâna lui Filat

October 4, 2011 Leave a comment

Mai țineți minte câtă vâlva a facut prin societate și presă plecările celor doi deputați de frunte ai PLDM, Alexendru Tănase și Mihai Godea. Se vorbea că plecarea celor doi, la o distanță relativ scurtă unul de altul, va afecta mult imaginea PLDM, mai ales că era în ajun de campanie electorală. Urmările nu au fost deloc simțite, ba chiar stejarul a luat mai mult decât se aștepta.

Mai mult a făcut scandalul

Plecarea  celor doi din contra a adus voturi în plus PLDM-ui, și un motiv ar fi PR-ul negru. Defapt principiul cu cât mai mult ești mediatizat cu atât la noi la moldoveni ești mai ,,bun”. Și apoi, pe unde mai pui că presa noastră chiar îl simpatizează pe Vlad Filat. Ai impresia, pe alocuri, că guvernează împreună.

Acțiune cu risc dar cu bătaie lungă

Plecarea celor doi colegi, unii dintre cei mai apropiați, a fost un plan bine chibzuit de liderul Vlad Filat. Asta și pentru că formatul de politicieni liberali și onești cum par a fi Tănase și Godea au adus destul în PLDM. Evident, ei trebuiau să fie utilizați la justa valoare în altă parte sau în alt mod.

Tănase, de la mâna dreaptă în partid, la mâna dreaptă în ale Constituției

Deși Alexandru Tănase nu a plecat cu foarte mare ,,bum” din PLDM, a fost straniu cum imediat, destul de simplu a ajuns membru al Curții Constituționale. Iata că nu a trecut mult timp și Tănase, asemenea unei figuri de șah, a fost amplasat într-un loc destul de strategic.

Acum credcă nu va mai fi o problemă interpretările CC, și mai mult decât atât, ar putea crește numărul sesizărilor. Astfel încât, în câțiva ani ,,tot ce mișcă-n țara asta” să se poată estima în constituțional și neconstituțional .

Godea, trimisul extraordinar sau agentul X

În epoca medievală, trimișii statelor pe lângă guvernele altor tări erau numiți pleniponțiari și aveau toate puterile de a reprezenta statul din care veneau, însă în cazuri deosebit de speciale, Principele trimitea un om profesionist și de încredere, numit trimis extraordinar. Acum, aceste două funcții îi revin unei singure persoane.

Ieșirea din partid a lui Godea, în jurul căreia presa și astăzi mai roiește, este o misiune extraordinară pe care Filat a gândit-o cu mult tact.

Spuneam mai sus că Tănase și Godea au adus PLDM-ui electorat de dreapta. Și prin urmare, partidul lui Godea (PAD) este unul care poate fi un intermediar între PL și PLDM.

Godea este patriot, nu este moldovenist, dar nici radical de dreapta- asta ar putea atrage electoratul PL-ui care este puțin iritat de ideii pro-româniste, dar nu vrea să treacă de partea PLDM.

Godea este pentru reforme, dreptate, anticorupție- ar putea lua din electoratul tânăr al lui Dorin Chirtoacă.

Deci, poziția strategică spre care se îndreaptă piesa de șah Godea este de a face cât mai slabi concurenții PLDM-ui, în cazul acesta PL-ul. Alta este că nuștiu cât de reușită a fost mișcarea strategică a lui Godea.

Ca să nu aticipăm, dar sigur Filat pregătește, sau deja a pregătit, ceva destul de efervescent și împotriva concurentului de pe banda stângă, PD-ul.

Categories: Politic

Raportul ,,7 aprilie” a spus adevărul aşteptat de societate

April 14, 2011 Leave a comment

Rapoartele privind 7 aprilie prezentat astăzi în Parlament, a scos tot adevărul pe care-l aştepta societatea.

În primul rând a împăcat aşteptările ambelor părţi ale eşichierului politic- stânga şi dreapta.

Pentru partea stângă, raportul a arătat că protestele violente şi devastările nu au fost o tentativă de lovitură de stat. Că protestul nu a fost dirijat intenţionat de cei patru lideri politici. Raportul mai arată că nu au fost implicaţi, în organizare, cetăţeni ai altor state- România sau Serbia, cum se vehicula.

Cel mai mult a satisfăcut acest raport pe acei care au luptat fie cu trupul, fie cu sufletul pentru libertate.

În prezentarea s-a ministrul de interne, Alexei Roibu a reiterat vonovăția organelor de poliție și gestionarea proastă a evenimentelor din 7 aprilie. Mai mult, se cunoștea starea societății și posibilitatea izbucnirii unor revolte, dar nu s-a intervenit spune ministrul.

Cel mai important lucru este, potrivit procurorului general, Valeriu Zubco, că autorităţile comuniste au cedat intenţionat clădirea Parlamentului(cea mai afectată) protestatarilor. Şi până acum se ştia, dar nu la nivel oficial. Pentru cei care au fost acolo este uşor să-şi amintească cum pe la ora 18 Parlamentul a fost invadat de tinerii protestatari care au intrat la primele etaje. Au sfărămat nişte uşi/scaune şi potolindu-şi setea de răzbunare şi-au dat seamă că încalcă legea, că ar putea fi prinşi, că întrec orice măsură, şi au plecat din cladirea Parlamentului. Au plecat şi pentru că doar după câteva minute de cum au intrat tinerii în clădire au intervenit din spate forţele de ordine speciale (mascatii) care au evacuat clădirea imediat, inclusiv prin gaze lacrimogene.

Însă doar după o oră şi ceva, ministrul de interne, Gheorghe Papuc a ordonat ca să fie eliberată clădirea Parlamentului de către forţele de ordine. În asta şi este vina cea mare, şi tocmai asta am aflat astăzi în premieră la tribuna Parlamentului. După aceasta mult n-a trebuit, apropiindu-se întunerucul, în clădirea Parlamentului au intrat toti golanii de prin Chişinău, toţi infractorii şi chiar şi acei care habar nu aveau pentru ce au fost atacate clădirile, ci vroiau să se facă cu vreun bun- calculator sau canapea.

S-a mai aflat, tot în premieră, că timp de câteva luni înaintea alegerilor din 5 aprilie 2009, autorităţile comuniste, mai exact SIS-ul, i-au avut la ochi pe toţi cei care puteau deveni vreodată periculoşi pentru sistem. SIS-ul ţinea sub supraveghere, cei mai activi reprezentanţi ai societăţii civile. Cel mai înspăimântător este că ofiţerii SIS au făcut o paşaportizare a cetăţenilor RM- dacă sunt pro sau contra guvernare; clasificând localităţile în periculoase şi mai puţin periculoase.

Asta încalcă orice normă de drept şi arată că PCRM se pregătea dinainte de proteste în masă.

Mi-a plăcu opinia unui radioascultător, care s-a arătat bine documentat, precum că PCRM spera la proteste violente în majoritatea oraşelor mari din republică, astfel încât să declare stare de urgenţă nuştiu pentru cât timp. În acest caz V. Voronin avea toată libertatea şi instrumentele de a le ,,fabrica” dosare tuturor celor incomozi, inclusiv liderilor partidelor de dreapta. Şi acest fapt era destul de real, dat fiind faptul că cetăţenii erau monitorizaţi de câteva luni de către SIS.

Răspunsurile sunt pe măsura aşzeptărilor:

  1. De vină se face conducerea comunistă, şi aici sunt toate dovezile pentru ai trage la răspundere.
  2. Nu au fost implicaţi liderii opoziţiei de atunci
  3. Dacă nu ,,reuşea,, 7 aprilie, avea să aibă loc un masacru în masă şi lichidări de oameni absolut fara vină dar incomozi regimului. Şi PCRM avea să mai guverneze cel puţin 4 ani.
  4. Nu au fost implicate alte state

Alta este însă că nu s-au pedepsit cei vinovaţi. Mai mult după 7 aprilie, Papuc, Zubco, Gumeniţă s-au ales cu premii şi decoraţii, a spus astăzi ministrul de interne, Alexei Roibu.

Faptul că toată mass-media a relatat prezentarea raportului sub aspectul declaraţiilor populiste a deputaţilor, dă dovadă de superficialitate.

Din cele 73 de anchete de serviciu începute de MAI în cazurile de violență și de maltaratare din partea colaboratorilor forțelor de ordine, demisionați au  fost doar trei polițiști ordinari. Iar restul stau bine-mersi şi acum la cârma Ministerului, Procuratuirii.

Credeţi că chiar clasa politică doreşte să facă lumină şi nu se face doar din nevoinţa organelor de ordine? Răspunsul vi-l dau printro întrebare- atunci de ce a fost aşa o mare bătălie la crearea Alianţei, pentru instituţiile de drept din RM?

Acum când avem adevărul despre 7 aprilie, se vede uşor nedorinţa actualei puteri de a-i pedepsi crunt pe vinovaţi. Or, demisionarea celor responsabili de tot ce s-a întâmplat, ar fi şi un început de reformă pe care UE atâta îl aşteaptă.

Deputaţii au arătat astăzi că nu au intersul să fie pedepsiţi cei vinovaţi de evenimentele din aprilie. De ce? Simplu pentru că sunt şi ei murdari, pentru că au interese murdare, pentru că mai au nevoie de acei călăi.

Marian Cepoi, jurnalist

mariancepoi.wordpress.com

Categories: Politic

Liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni- scenariu asemănător cu intrarea României în zona Shengen

February 25, 2011 Leave a comment

După opt luni de când au fost începute negocierile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize, autoritățile de la Chișinău au primit documentul ce prevede pașii concreți care trebuie să-i îndeplinească RM. Cei drept Guvernul se aștepta la o foaie de parcurs și nu la un plan de acțiuni. Totuși, comisarul UE, Cecilia Mamstrom a dat asigurări că denumirea documentului, nu este un motiv pentru îngrijorare.
,,Vreau sa vă spun că defapt criteriile de care am vorbit si care se regăsesc în acest plan de acțiuni sunt absolut identice pentru toate țările. Fie că vorbim despre un plan de acțiune sau foaie de parcurs, însă conținutul este același, n-o să fie niște condiții speciale pentru Republica Moldova. Și vă asigurăm că și criteriile de evaluare, procedura de monitorizare va fi exact aceleași care le avem pentru toate țările.”
Dincolo de explicaţiile diplomatice ale Comisarului european pe marginea diferenţei dintre planul de acțiuni și foaia de parcurs, fostul consilier prezidențial pe problema integrării europene, Dan Dungaciu explică care este diferența dintre aceste doua documente.
,,Ca să obții liberalizarea vizelor trebuie să faci următoarele lucruri, și pentru fiecare stat în parte se negociază cu guvernul respectiv, guvernul își asumă și mergem mai departe. Ei, în anumite cazuri Uniunea Europeană spune așa: dacă dvs veți face aceste lucruri, nu mai votăm politic dacă liberalizăm vizele, ci ve-ți obține liberalizarea. În cazul RM lucrurile nu au stat așa, și asta este diferența între plan de acțiuni și foaie de parcurs. ”
Planul de acțiuni primit prevede realizarea unor reforme ample cum ar fi reformarea instituțiilor de drept, combaterea corupției, asigurarea securității frontierelor- reforme pe care Republica Moldova încearcă să le facă de mulți ani.
Totuși Prim-ministrul, Vlad Filat și ministrul de externe, Iurie Leancă se arată convinși că până la sfârșitul anului 2012 vom putea circula liber în UE fiindcă 64% din reforme au fost deja îndeplinite.
Iurie Leancă
,,Din planul de acțiuni, cred că, așa estimativ, 60-70 la sută deja am realizat. Această temă pentru acasă într-un an și jumătate o vom îndeplini.”
Însă, șeful adjunct al Departamentului Integrare Europeană din cadrul Ministerului de Externe, Eugen Caras, spune că planul de acțiuni prevede mai multe etape de acțiuni, reușita cărora va fi apreciată de experții europeni. Read more…

Categories: 1

December 21, 2010 Leave a comment
Альбом: Фильмы
Categories: 1

Scenariul 7 aprilie în Belorusia

December 20, 2010 Leave a comment
Categories: 1

Investigaţie- Angajarea la muncă si barterul moldovenesc: realităţi care dor

December 13, 2010 2 comments

Una dintre cele mai acute probleme ale Republicii Moldova este lipsa locurilor de muncă. Mai ales, în condiții de criză când companiile reduc angajații la jumătate, a-ți găsi un loc bun de muncă în țara noastră este un adevărat coșmar. Cu toate aceste condiții precare, în Chișinău totul este altfel.

Aici, dacă nu știați, există câteva birouri/agenții private de angajarea în câmpul muncii care propun cele mai avantajoase job-uri. Fie cu studii sau fără.

Se propun locuri de muncă în calitate de contabil, consultant, casier, administrator, toate la salarii mai mari de 4000 lei. Funcții destul de inaccesibile dacă nu ai relații. Sau locuri de muncă pentru studenți  în calitate de barmen, chelner, distribuitor, operator, vânzător până la hamal, dădacă ori spălător auto. Și acestea la fel contra salariilor de 2800 până la 6000 lei pe lună.

O adevărată mașină de escrocherii

Intrigant, nu? Dar cât de real este? Nu reprezintă asta o momeală pentru a fi atrași ulterior  într-o întreagă mașinărie de escrocherii, ce funcționează odios de mai mulți ani?

Realitatea întradevăr este crudă. În urma serviciilor prestate de aceste birouri, mii de oameni rămân înșelați, fără un loc de muncă și lipsiți de ultimii bani pe care îi mai au la suflet. Read more…

Uite cum acţionează comuniştii în campanii electorale

December 12, 2010 1 comment

Iată cum planificau comuniștii o victorie totală la alegerile din 28 noiembrie și ce urma să întreprindă pentru a se reinstaora.

Unul dintre ideologii PCRM, Zurab Todua:

  1. Să se lase într-o parte toate problemele şi treburile personale, fiecare oră şi zi fiind folosite, cu maximă dăruire, luptei politice, agitaţiei şi propagandei.
    2. O atenţie deosebită să fie acordată indecişilor; acolo unde oraşul, raionul, satul, strada au luat 45-50 procente de voturi, pe 28 noiembrie să se ia 50-55 procente, acolo unde s-au luat 60-65 să se ajungă la 70, unde s-au luat 80 să se ia 90-95 procente.
    3. În aceste zile să uităm că PCRM cândva ceva nu i-a dat cuiva, să uităm fostele supărări şi să depăşim ambiţiile personale.
    4. În ziua scrutinului să lăsăm într-o parte toate problemele personale, să alungăm gândul că un vot nu contează mult.
    5. Să-i aducem la votare pe toate rudele, pe toţi prietenii şi cunoscuţii şi, dimpotrivă, să-i demotivăm prin toate metodele posibile pe cei care se pronunţă în sprijinul Alianţei.
    6. Cei care vor fi observatori în ziua alegerilor să uite de oboseală şi să urmărească totul ce se întâmplă la secţia de votare pentru a nu se admite falsificări.
    7. Toate partidele mai mici, fără şanse electorale (Partidul Patrioţilor Moldovei şi Mişcarea „Ravnopravie”) să iasă din cursa electorală şi să dea voturile PCRM.
Categories: 1

Uniunea Europeană simte că ne pierde și este gata să accelereze integrarea RM în UE

December 10, 2010 4 comments

După ce la Chișinău a fost în vizită de lucru şefului administrației prezidențiale ruse, Serghei Narîșkin și după ce Partidul Democrat a întreprins mai mulți pași spre o alianță de stânga decât de dreapta, Uniunea Europeană s-a autosesizat în chestiunea Republica Moldova.
Se pare că Uniunea Europeană înțelege că suntem pe muchie de cuțit și ne poate pierde pe mult timp. Astfel, din declarațiile oficialilor europeni ce au vizitat zilele acestea Chișinăul, se poate lesne înțelege că acum Uniunea Europeană înlocuiește discursurile evazive despre colaborare bilaterală sau susținerea democratizării, pe promisiuni concrete și destul de avantajoase, chiar premature pentru starea țării noastre.
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski a îndemnat formațiunile politice parlamentare să profite de ocazia ,,extrem de favorabilă” când Europa dorește să ajute Moldova, și a catalogat situația în care ne aflăm drept una istorică.
Europenii sunt gata să accelereze integrarea europeană a RM, doar dacă la guvernare rămâne aceiași coaliție pro-europa.
Președintele Parlamentului European, Jerzy Buzek a declarat că există pași ,,extrem de interesanți” de apropiere, și mai mult, a Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Buzek a descifrat acești ,,pași interesanți” prin acordarea de către Parlamentul European a 90 de milioane de euro sub formă de grant și 100 miloane de euro prin intermediul proiectelor de politică de vecinătate. Buzek a pomenit și de zona liberă de comerț asupra căreia nici măcar negocierile nu au început.
În această ordine de idei, jocul de suspans a PD-ui poate că este și util, pentru a obține niște garanții de la partenerii europeni.

Categories: 1

Gala studenților-jurnaliști

December 8, 2010 1 comment

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc cea de-a șasea ediție a concursului,,Creanga de Aur”, laureaţi ai căruia au devenit studenți performanți de la facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat, concursul studenților performanți ,,Creanga de Aur” a oferit premii şi diplome tuturor studenților, care, pe lângă orele de la facultate, activează cu success și ca jurnaliști.

Însă cei mai buni din cei mai buni, au fost premiați pentru 8 categorii: promovarea facultății în reportajul radio-Marian Cepoi, valorificarea patrimoniului cultural prin intermediul corespondenței televizate-Doina Munteanu.

Premiu pentru cea mai bună abordare a temelor social-demografice în televiziunea locală- Alisa Ponomari, pentru comunicare și blog- Elena Drăguțan și Ana Casian. Categoria reportaj și interviu- Vera Gemeninscaia și Anastasia Ciuleacu, revistă și jurnalism analitic- Elena Peredochin și Iuliana Mămăligă.

Organizarea concursului și premierea studenților a fost posibilă datorită partenerilor oficiali: Compania Red Union Fenosa, Compania Orange, Fabrica de înghețată Sandra, Compania Le Bridje, precum și Asociația de prietenie Molodo-Ungară.

Categories: 1